Inginerul George Știrbei – urmaș al familiei Știrbei – trăiește în SUA de câteva decenii. Românul, care locuiește în Florida, a vorbit într-un interviu pentru Gândul despre miza crucială a acestor alegeri, atât pentru americani, cât și pentru românii stabiliți în SUA.
George Știrbei spune franc faptul că cea mai înfloritoare perioadă pe are a trăit-o în America a fost între anii 2016 -2020, atunci când la Casa Albă președinte a fost republicanul Donald Trump.
În plus, românul a punctat că în acea perioadă America și întreaga lume au mers ceas, fără războaie, dar și cu servicii mai ieftine și implicit cu un trai mai bun pentru oameni.
Reamintim că peste 240 de milioane de americani sunt chemaţi să îşi aleagă preşedintele până marţi, 5 noiembrie, inclusiv. Zeci de milioane de americani au votat deja la alegerile prezidențiale din 2024, prin intermediul votului anticipat prin corespondență și în persoană.
Alegerile prezidențiale din 2024 sunt considerate de mulți o bătălie politică fără precedent, care va decide cine va conduce cea mai puternică democrație a lumii în următorii patru ani.
Alegerea candidatei democrate Kamala Harris ar reprezenta o premieră, pentru că ar fi prima femeie preşedinte al SUA. Câștigarea alegerilor de către candidatul republicanilor, Donald Trump, l-ar readuce pentru a doua oară în cea mai înaltă funcţie, după mandatul de președinte din 2017-2021.
Statele Unite ale Americii își aleg marți viitorul președinte și principalii candidați – democrata Kamala Harris și republicanul Donald Trump – știu că așteptările americanilor sunt uriașe, mai ales după anii de pandemie, care au resetat lumea și au adus o inflație galopantă și scăderea puterii de cumpărare.
Care sunt punctele forte și provocările celei mai mari economii din lume în mandatul celui de-al 47-lea președinte american și cum mai arată astăzi „visul american”, râvnit de oameni de pretutindeni, printre care și mulți români?
Inginerul George Știrbei a povestim cum a ajuns să trăiască visul american, dar și sub care președinți a simțit că traiul în SUA a fost unul bun și foarte bun.
Românul recunoaște că, în această perioadă efervescența electorală este una fără precedent, iar bătălia dintre Donald Trump și Kamala Harris lasă loc oricărui scenariu final pentru Casa Albă.
Nu mai este un secret pentru nimeni că rezultatele alegerilor prezidențiale din Statele Unite vor influența evoluția lumii pentru următorii patru ani, tocmai de aceea întreaga omenire este cu ochii pe scrutinul din 5 noiembrie.
„Am ajuns în SUA în luna iunie 1988, venind din lagărul de la Amiens, Franța. Președintele SUA era atunci era Ronald Reagan – republican, al 40-lea președinte al SUA- care s-a dovedit a fi unul dintrei cei trei mari președinți ai SUA de până atunci, după George Washington și Abraham Lincoln. După Reagan, președinte al SUA a devenit vicepreședintele lui – George Bush.
Viața românilor și a mea în timpul acestor doi foști președinți americani – ambii republicani – a fost bună și foarte bună. Țara era bine condusă, foarte respectată, economia mergea foarte bine, utilitățile, obiectele de consum, alimentele – toate erau foarte abordabile, ieftine și foarte ieftine.
Îmi amintesc că în primii mei ani în America, trei persoane cheltuiau cu mâncarea pe o săptămână circa 5o dolari – pretenții nu din cele mai înalte – iar astăzi, cu aceeași bani, la un nivel mai scăzut, mediu, poți trăi o zi sau mai puțin. Toți românii și marea majoritate a emigranților și din alte țări munceau – unii dintre ei, printre care mă număr și eu – aveau două sau chiar mai multe job-uri”, a povestit George Știrbei.
Românul stabilit de ani buni în SUA recunoaște că Donald Trump este președintele pe care și-l dorește la Casa Albă pentru următorii patru ani, mărturisind că acesta este singurul care poate opri degringolada din America de astăzi, dar și din întreaga lume, ținând cont de ceea ce întâmplă astăzi pe scena politică internațională.
„Fiecare dintre românii pe care i-am cunoscut – atunci, dar și acum – s-au descurcat și se descurcă bine. Pentru unii, tranziția începutului durează mai puțin, în timp ce pentru alții mai mult sau chiar permanent. Viața pentru majoritatea românilor pe care îi cunosc a fost bună în timpul administrației republicane, cu un președinte republican și nu democrat.
Cea mai înfloritoare perioadă – atunci când toate necesitățile erau ieftine sau foarte ieftine – a fost în perioada 2016-2020, când președinte era Donald Trump. America și întreaga lume au mers ceas, fără războaie, imobiliare ieftine, servicii ieftine. Din 2021 și până acum s-au scumpit absolut toate, inclusiv imobiliarele, țara este în degringoladă totală, în cădere liberă, distrusă sub toate aspectele.
Ce așteaptă românii de aici de la noul președinte? Eu și românii pe care îi cunosc îl vrem pe Donald Trump ca președinte. După părerea mea, este singurul care poate opri degringolada de aici și cea mondială și cred că în acest moment este singurul care poate salva America și lumea”, a conchis George Știrbei.
Mănăstirea „Sfânta Ana” din Giurgiuveni este ctitorită de inginerul George Știrbei, urmaș al familiei Știrbei – împreună cu soția Paula-Știrbei și cu băiatul Radu-Florin Știrbei – și dedicată părinților săi.
Interlocutorul Gândul este și autorul cărții „Despre boierii Știrbei de altădată și despre unii dintre Știrbeii de astăzi”, un adevărat labirint al istoriei de ieri și de astăzi, în care cititorul poate descoperi informații neștiute despre boierii Știrbei „vechi și noi.”